Gigi Becali mărturisește că a s-a gândit să vândă Steaua pentru a le demonstra suporterilor contestatari că echipa o va duce mult mai rău fără aportul său.
Â
Chiar dacă este contestat de majoritatea fanilor din Ghencea, latifundiarul este convins că, în continuare, cei mai mulți suporteri îl admiră și vor ca el să rămână în fruntea clubului. Dacă un eventual referendum ar demonstra contrariul, atunci nu mai e cale de întors, finanțatorul va părăsi clubul.
Totuși, patronul vicecampioanei este sigur că nu se pune problema de așa ceva. Războinicul luminii susține că doar 20-30 de ultrași sunt împotriva lui și este convins că aceștia îi obligă pe `copiii` din peluză să îl înjure, împotriva voinței lor. În realitate, peste 95% din fani ar dori ca Becali să rămână în continuare în fruntea clubului.
"Am vrut să vând să le arăt și suporterilor cum e fără mine. Ei spun că `Steaua suntem noi`, dar Steaua e a României. Fanii care mă contestă, ăia 20-30 să vină cu bani, să strângă 40 de milioane și fac un referendum în rândul suporterilor. Să vedem ce spune lumea, pe cine doresc să fie patron: eu sau ei? Vă dau cuvântul meu, dacă fac un referendum și 60-70% din suporteri vor să plec, plec. Dar vă spun sigur, 95% vor să rămân. Dacă sunt 5% să mă conteste. Sunt 20 de golani care îi pun pe copiii din peluză să țipe, să mă înjure, să mă conteste. Dacă suporterii nu te mai vor n-ai ce căuta în fruntea unei echipe", a spus Becali la Nașul.
Finanțatorul din Ghencea mărturisește care au fost motivele pentru care s-a gândit să renunțe la Steaua și spune că s-a gândit cât se poate de serios să preia Urziceniul: "Eu sunt un om `damblagiu`, m-am gândit că dacă el dă 50, eu îi cer 80. Dacă venea cu 80, nu știu ce făceam. Parcă îmi era rușine să-l refuz, chiar nu știu ce făceam. Dar damblaua mea era să iau o echipă și într-un an să joc în Liga Campionilor. Asta voiam eu să demonstrez, voiam să iau Urziceniul. Azi, dacă mă duc la Urziceni, iau titlul cu ei anul ăsta. Am renunțat la damblaua asta, că sufeream fără Steaua. Credeam eu că o să câștig, dar pierdeam"
UPDATE:
Un sondaj în acest sens, organizat ad-hoc în timpul emisiunii a demonstrat că spusele finanțatorului au în mare măsură acoperire, peste 65 % din votanți dorindu-l în continuare în fruntea clubului.
Ba mai mult, cele mai multe mesaje citite de Moraru, în direct, îi erau favorabile lui Gigi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER